Clones - Irlanda
În perioada 18-22 iunie 2013, a avut loc cea de a patra întâlnire din cadrul proiectului, la Clones, în Irlanda.
Una dintre cele mai importante teme ale întâlnirii a fost elaborarea și definitivarea structurii manualului de bune practici. S-a realizat analiza punctelor tari și a celor slabe ale activităților desfășurate până în prezent și au fost făcute propuneri pentru îmbunătățirea site-ului proiectului, în ceea ce privește accesibilitatea și structurarea informației.
De asemenea, s-a luat în discuție apropierea termenului de raportare intermediară căte agențiile naționale și organizarea următoarei întâlniri, care va avea loc în Turcia, în perioada 24-29 septembrie 2013.
Activitățile pregătite de gazde în cadrul experienței culturale au fost diverse, cu un mare grad de interactivitate și au avut drept scop valorifcarea moștenirii culturale locale: demonstrație de cântece și dansuri irlandeze, hurling și fotbal la școala primară cu predare în limba irlandeză, turul orașului cu vizitarea vestigiilor celtice și a caselor memoriale, tradiții culinare și viață contemporană la Causey Farm, Co Meath.
Cei patru beneficiari ai proiectului prezenți la reuniune, din partea Letoniei, au avut ocazia să se întâlnească cu beneficiarii locali ai proiectului și să participe la un atelier de confecționat sacoșe din material textil. Au învățat cum se lucrează la mașina de cusut, iar produsele create au fost incluse în expoziția care a cuprins diverse exponate tradiționale, de la dantelă la pictură pe sticlă și obiecte casnice realizate de doamnele irlandeze, beneficiare ale proiectului Lady Cafe.